1001 de cărți fără de care nu poți muri împăcat...
Iată, un ghid bibliografic, realizat de un conclav de specialiști literați (și publicat în anul 2006), ne anunță că există 1001 de cărți pe care trebuie, trebuie, trebuie să le citim negreșit înainte de a muri: . Dacă nu apuci să le citești, mori prost, incult, tont.Mă gîndesc că există, poate, și 1001 cărți pe care trebuie, trebuie, trebuie să le citim neapărat după ce murim cu bine. Oare în rai, în purgatoriu sau în fundul iadului mai ai timp să citești? Fiind vorba, cel puțin în cazul raiului și al iadului, de o eternitate (un interval temporal imposibil de gîndit de mintea unui om obișnuit), trebuie să-ți ocupi timpul cu ceva, nu? Și atunci intri în bibliotecă și ceri catalogul celor 1001 de cărți infernale, catalogul post-mortem.
A mînca fructe în rai, a bea suc de soc, a contempla fecioare și a asculta muzici angelice devin(e), cu siguranță, de la un moment dat încolo extrem de plicticos. Și, la fel, a fi chinuit de diavoli în iad: cu foc, cu pucioasă, cu plumb topit, cu manele, cu promisiuni electorale etc. Te omoară încă o dată plictisul. Mori complet. Mori definitiv...Și totuși, ar trebui să ne punem măcar o dată întrebarea încuietoare: cîte cărți contează realmente pentru un om care a avut obiceiul de a citi? 1001? O duzină? Mai mult? Mai puțin?
Abia după ce ai citit și ai studiat mii de cărți, îți dai seama cît de puține au contat cu adevărat în viața ta (dacă au contat cît de cît). Să-și facă fiecare o listă și va sesiza negreșit acest adevăr. Dacă stau bine și mă gîndesc, eu nu ajung la o cifră mai mare de 10. Vă propun, deci, 10 titluri. Știu bine: nu toate sînt capodopere. Dar nu învățăm numai din capodopere. Precizez de asemenea că nu există cărți obligatorii, bibliografii fără de care ești un loser și un nătăfleț. Doar cine crede asta este un loser.
1. Cîntarea cîntărilor.
2. Seneca: De breuitate vitae.
3. Seneca: Epistolae morales (Scrisori către Lucilius)
4. Montaigne: Eseuri.
5. F. M. Dostoievski: Idiotul.
6. Henryk Sienkiewicz: Cavalerii teutoni.
7. Thomas Mann: Muntele vrăjit.
8. Franz Kafka: Castelul.
9. Marguerite Yourcenar: Piatra filosofală (L'Oeuvre au Noir).
10. Borges: Eseuri. Aleph, Celălalt etc.
Urmați la rînd Dvs. Succes!
Alte însemnări despre liste:
●
P. S. În imagine: Jan Lievens (1607–1674): Old Woman Reading (1621). Source: .
date
newest »
newest »
Am înercat să răspund la întrebarea Dvs, într-o însemnare mai veche. Listele ne plac fiindcă ne plac topurile, ierarhiile. Vrem să știm (matematic, științific) care e cel mai bun roman și care e cel mai prost. În al doilea rînd, ele dau impresia (eronată, firește) că putem ordona mulțimea veșnic dezordonată a cărților, infinitul lor fluid.Iată nota de pe blogul meu:
Mutumesc. Nu ma gandisem la asta, desi are sens. Nu stiu daca ati citit ceva de Nicholas Taleb, dar el prezinta cum doar unele carti rezista in timp si asociata faptul acesta norocului.
Nu cred că e numai și numai norocul. O carte rezistă dacă intră într-un „canon”, pe o listă realizată de „specialiști”. Cel mai sigur e dacă intră în manualele de școală.
Desigur. Nici nu as avea cum sa spun ca am ramas cu Dostoievski si Nietzsche pur si simplu datorita norocului. Ceea ce voiam sa zic e ca dintr-un numar foarte mare de lucrari publicate. doar un anumit numar de lucrari sunt cu adevarat valoroase iar dintre acestea din urma, doar un numar foarte mic trec de testul timpului. Dar daca vorbim de lucrarile pe care le avem din antichitate, atunci doar norocul a facut sa le avem.
Da, foarte puține cărți din Antichitate s-au păstrat. Din tragediile grecești ne-au rămas doar cîteva. O carte scrisă pe papirus rezista foarte puțin timp, trebuia recopiată. Dacă scribii uitau de ea, cartea se pierdea pentru totdeauna. Din păcate.
Cat despre listele cu n carti, filme si orice altceva ce ar trebui sa facem are un efect dublu: pe de o parte putem sa avem o perspectiva a lucrurilor cu o anumita valoare sau doar a lucrurilor populare si pe de o alta parte, tot aceste lucruri sunt cele pe care le ocolim sau le lasam pe cat mai tarziu posibil. Sau cel putin asa e pentru mine. Incerc sa citesc Razboi si Pace de ani bun si am vreo 3 copii - 1 in romana si 2 in engleza- pe care le-am lasat in Romania unde nu am acces foarte des. Pe de alta parte de cate ori ma intorc din Romania, imi iau de fiecare data alta carte de citit in avion, uneori constient uneori aducandu-mi aminte de Razboi si Pace cand e deja prea tarziu.