„Ce este 'eul'?... Dar cel care iubește pe cineva din cauza frumuseții lui, pe el îl iubește? Nu, pentru că vărsatul, care va distruge frumusețea fără să omoare și omul, va face să nu-l mai iubească. Și dacă sînt iubit pentru judecata mea, pentru memoria mea, cel iubit sînt 'eu'? Nu, pentru că aceste calități pot să piară, fără să pier eu însumi. Atunci unde se află acest 'eu', dacă nu este nici în trup, nici în suflet? Și cum să iubești trupul sau sufletul, dacă nu pentru aceste trăsături, care însă nu reprezintă eul din moment ce sînt pieritoare? Să iubești în mod abstract substanța sufletească a cuiva, indiferent ce calități ar avea? Așa ceva nu e cu putință, și ar fi nedrept. Deci niciodată nu iubim pe cineva pentru el însuși, ci numai pentru calitățile sale".

„Sîntem pe lume pentru altceva decît pentru a iubi? (…) Chiar în lucrurile în care aparent nu este vorba de dragoste, ea este prezentă în ascuns şi nu-i cu putinţă ca omul să trăiască nici o clipă fără ea. Omului nu-i place să rămînă singur cu sine”. Și încă: „Pe nedrept a fost despărţită iubirea de raţiune şi au fost opuse una alteia, căci iubirea şi raţiunea nu sînt decît unul şi acelaşi lucru” (Cugetări, XI).