Valeriu Gherghel's Blog, page 3

Ceva nu-i în regulă. Deși două luni n-am putut ieși din mahala și n-am intrat în librării, de cînd a început anul, am cumpărat un morman terifiant de cărți. Stau în teancuri lîngă pat, pe podea, pe biroul de la fereastră (unde nu mai lucrez de mult), pe scaune. Simt că mă sufoc. Prea multe cărți, prea puțin timp, vita brevis est! 

Uneori, răsfoiesc mormanul și-mi zic galeș: „Iată, încă o carte pe care n-am citit-o! Am și uitat că o am...” Setea mea achizitivă e mai mare decît viteza de lectură. La ce bun să cumperi cărți dacă nu le poți citi pe toate? Trebuia să fiu mai vigilent. Dar cînd intru într-o librărie, mă ia cu vertij, mi se pune un întuneric pe ochi, scot banii și iau cărțile aproape la nimereală. Mă simt fericit. Dar această fericire nu durează, e instantanee, ține o clipă. Sigur, e plăcut să cumperi cărți, să le mîngîi, să te uiți la ele, dar e un chin să le citești. Voi mai citiți de plăcere? Eu, nu. 

De îndată ce am început să analizez cărțile, să le judec, să le disec, mi-am pierdut inocența. M-am uscat. Asta s-a petrecut cam la sfîrșitul liceului. De atunci citesc și nu simt aproape nimic. Nimic-nimic. Nu compătimesc cu personajele. Le privesc rece. Dacă iubesc năprasnic, n-au decît. Dacă iau veronal, treaba lor. Oricum, sînt ființe de hîrtie...

N-ar fi rău să văd un doctor, un specialist, o eminență psihologică. Întins în pat, cu ochii închiși, ca la psihanalist, i-aș mărturisi suferința de a nu avea suferințe livrești, aș face „asociațiuni libere”, m-ar căuta în afundul psihiei și poate ar găsi vreo pastilă, un steroid, un unguent pe bază de ienupăr, de castan sălbatic, de gălbenele, o terapie sufletească: mi-aș recăpăta afectele, aș simți o aprindere, o amețeală, un frison. N-aș sta ca mortul...

Și mai e ceva. Nu mai sînt de mult foarte tînăr. Mi-am pierdut frăgezimea, agilitatea. Am avut vreme, deci, să adun o bibliotecă numeroasă. Cîteva mii de cărți, nu știu foarte exact. În camera mea, cărți. În sufragerie, cărți. Pe hol, cărți. În dormitor, cărți. Doar în baie nu am, dar voi / vor ajunge și acolo. Cînd vin popii de Bobotează să dea cu aghiasmă, fac ochii mari, săracii, încep să mă stimeze nespus, și-mi propun subit să discutăm subțirimi teologice. Discutăm despre darul plînsului. 5 ore nu ne oprim din polemici. Dar asta nu-mi aduce nici o alinare. Prea multe cărți, prea puțin timp... 

Măcar dacă aș avea puterea să dăruiesc o parte din ele, oricum nu le voi răsfoi pe toate. Am citit că există un curent minimalist (așa se numește), te învață cum să scapi de cărți, de surplus, cum să-ți luminezi spațiul privat. Principiul e sfînt: tot ce posezi sfîrșește prin a te poseda. Știu bine asta, dar nu-mi găsesc energia, elanul vital, impulsul dionisiac. N-ar fi rău să beau un tonic. Alas, tonicul costă o avere. Mai bine strîng banii și-mi mai cumpăr o carte...

P. S. În imagine: David Teniers der Jüngere / Umkreis (1610 - 1690), Der Gelehrte in der Stube. Source: .

Dac�� vrei s�� fii citit ��i stimat de cohorte de fani, cau��i un grup de cinci arti��ti ��i spui ceva inedit / scandalos despre ei. St��rne��ti rumoare ��i mai ales un interes ascu��it pentru opera lor. Am s�� dau 5 ��n��iruiri de c��te 5 exemple foarte instructive.

5 ��n��elep��i care ��i-au compus opera ��n pat: Voltaire (���Moartea o s�� m�� prind�� lucr��nd ��n pat���), Mark Twain (�����mi aprind pipa, ��mi pun plan��eta pe genunchi ��i scriu nest��njenit���), Marcel Proust (���Este at��t de pl��cut s�� r��m��n ��n c��ldura patului ��i s�� scriu���), James Joyce, Edith Warton (���Nu-mi amintesc de c��nd nu mi-am mai scos pijamaua���), Truman Capote (���S��nt un scriitor orizontal, doar ��n pat pot g��ndi, de ��ndat�� ce m�� ridic ��n picioare ame��esc���), Colette. Avantajele de a scrie ��n pat s��nt numeroase ��i nepre��uite. Le-a inventariat deja Robert McCrum . 

5. 1. ��tiu ��i autori care au lucrat ��n picioare la un pupitru: Seneca, Plinius cel B��tr��n, Montaigne, Balzac, Virginia Woolf, Philip Roth (���Pentru fiecare enun�� reu��it am mers cel pu��in dou�� leghe prin camer�����).  

5 scriitori care ��i-au redactat lucr��rile, poeziile ��i romanele noaptea: Aulus Gellius, H.P. Lovecraft, Balzac, Franz Kafka, Roberto Bola��o.

5 din��i necesari oric��rui autor de pamflete: canin superior ��i inferior, incisiv superior ��i inferior, central ��i lateral, premolar, molar, m��sea de minte. 

5 autori care se trezeau - fie iarn��, fie var�� - la ora 5 AM ��n scopul nobil de a-��i redacta capodoperele: Lev Nicolaevici Tolstoi - ��ntre 5 ��i 9 se plimba prin p��durea de la Iasnaia Poliana, c��lare, medita la naivitatea lui Pierre Bezuhov, apoi se apuca de scris, era miop ��i st��tea pe un scaun f��urit doar pentru el, cu picioarele mai scurte. Thomas Mann - scria zilnic ��ntre 9 ��i 12, David Lodge - a scris ��i scrie nesmintit ��ntre 8 ��i 12, cu o or�� ��n plus fa���� de Thomas Mann, de aici provine pesemne diferen��a de valoare! Mihai Ursachi - era foarte matinal, se trezea pe la ora a 3-a a dimine��ii, dar nu se ridica din pat p��n�� la 5, visa cai verzi pe pere��i; lucra ��ntre 8: 35 ��i 9. La 9 primea musafiri ��i apoi ie��ea prin ora�� s�� discute cu enoria��ii din parohie. G. C��linescu - se culca la 8 seara, dormea ne��ntors p��n�� la ora 5, dup�� care ad��uga un capitol nou la Enigma Otiliei ��i un altul (despre E. Lovinescu) ��n Istoria literaturii rom��ne... A scris Enigma Otiliei ��n Ia��i, locuia ��n fundacul Ionescu la num��rul 4.

5 tr��iri din ad��ncul cel mai intim al esei��tilor: umilin��a, senin��tatea, bucuria la succesele confra��ilor, agerimea, pasiunea adev��rului, sacrificiul de sine. 
          Alte ��nsemn��ri despre scriitori
 

P. S. ��n imagine: Scribe - Museo della Cattedrale (Modena). Source: .

Dacă vrei să fii citit și urmărit de cohorte de fani, cauți un grup de cinci artiști și spui ceva inedit / scandalos despre ei. Stîrnești rumoare și mai ales un interes ascuțit pentru opera lor. Am să dau 5 înșiruiri de cîte 5 exemple foarte instructive.

5 înțelepți care și-au compus opera în pat: Voltaire („Moartea o să mă prindă lucrînd în pat”), Mark Twain („Îmi aprind pipa, îmi pun planșeta pe genunchi și scriu nestînjenit”), Marcel Proust („Este atît de plăcut să rămîn în căldura patului și să scriu”), James Joyce, Edith Warton („Nu-mi amintesc de cînd nu mi-am mai scos pijamaua”), Truman Capote („Sînt un scriitor orizontal, doar în pat pot gîndi, de îndată ce mă ridic în picioare amețesc”), Colette. Avantajele de a scrie în pat sînt numeroase și neprețuite. Le-a inventariat deja Robert McCrum . 

5. 1. Știu și autori care au lucrat în picioare la un pupitru: Seneca, Plinius cel Bătrîn, Montaigne, Balzac, Virginia Woolf, Philip Roth („Pentru fiecare enunț reușit am mers cel puțin două leghe prin cameră”).  

5 scriitori care și-au redactat lucrările, poeziile și romanele noaptea: Aulus Gellius, H.P. Lovecraft, Balzac, Franz Kafka, Roberto Bolaño.

5 dinți necesari oricărui autor de pamflete: canin superior și inferior, incisiv superior și inferior, central și lateral, premolar, molar, măsea de minte. 

5 autori care se trezeau - fie iarnă, fie vară - la ora 5 AM în scopul nobil de a-și redacta capodoperele: Lev Nicolaevici Tolstoi - între 5 și 9 se plimba prin pădurea de la Iasnaia Poliana, călare, medita la naivitatea lui Pierre Bezuhov, apoi se apuca de scris, era miop și stătea pe un scaun făurit doar pentru el, cu picioarele mai scurte. Thomas Mann - scria zilnic între 9 și 12, David Lodge - a scris și scrie nesmintit între 8 și 12, cu o oră în plus față de Thomas Mann, de aici provine pesemne diferența de valoare! Mihai Ursachi - era foarte matinal, se trezea pe la ora a 3-a a dimineții, dar nu se ridica din pat pînă la 5, visa cai verzi pe pereți; lucra între 8: 35 și 9. La 9 primea musafiri și apoi ieșea prin oraș să discute cu enoriașii din parohie. G. Călinescu - se culca la 8 seara, dormea neîntors pînă la ora 5, după care adăuga un capitol nou la Enigma Otiliei și un altul (despre E. Lovinescu) în Istoria literaturii române... A scris Enigma Otiliei în Iași, locuia în fundacul Ionescu la numărul 4.

5 trăiri din adîncul cel mai intim al eseiștilor: umilința, seninătatea, bucuria la succesele confraților, agerimea, pasiunea adevărului, sacrificiul. 
          Alte însemnări despre scriitori
 

P. S. În imagine: Scribe - Museo della Cattedrale (Modena). Source: .

Dacă vrei să fii citit și urmărit de cohorte de fani, cauți un grup de cinci artiști și spui ceva inedit / scandalos despre ei. Stîrnești rumoare și mai ales un interes ascuțit pentru opera lor. Am să dau 5 înșiruiri de cîte 5 exemple foarte instructive.

5 înțelepți care și-au compus opera în pat: Voltaire („Moartea o să mă prindă lucrînd în pat”), Mark Twain („Îmi aprind pipa, îmi pun planșeta pe genunchi și scriu nestînjenit”), Marcel Proust („Este atît de plăcut să rămîn în căldura patului și să scriu”), James Joyce, Edith Warton („Nu-mi amintesc de cînd nu mi-am mai scos pijamaua”), Truman Capote („Sînt un scriitor orizontal, doar în pat pot gîndi, de îndată ce mă ridic în picioare amețesc”), Colette. Avantajele de a scrie în pat sînt numeroase și neprețuite. Le-a inventariat deja Robert McCrum . 

5. 1. Știu și autori care au lucrat în picioare la un pupitru: Seneca, Plinius cel Bătrîn, Montaigne, Balzac, Virginia Woolf, Philip Roth („Pentru fiecare enunț reușit am mers cel puțin două leghe prin cameră”).  

5 scriitori care și-au redactat lucrările, poeziile și romanele noaptea: Aulus Gellius, H.P. Lovecraft, Balzac, Franz Kafka, Roberto Bolaño.

5 dinți necesari oricărui autor de pamflete: canin superior și inferior, incisiv superior și inferior, central și lateral, premolar, molar, măsea de minte. 

5 autori care se trezeau - fie iarnă, fie vară - la ora 5 AM în scopul nobil de a-și redacta capodoperele: Lev Nicolaevici Tolstoi - între 5 și 9 se plimba prin pădurea de la Iasnaia Poliana, călare, medita la naivitatea lui Pierre Bezuhov, apoi se apuca de scris, era miop și stătea pe un scaun făurit doar pentru el, cu picioarele mai scurte. Thomas Mann - scria zilnic între 9 și 12, David Lodge - a scris și scrie nesmintit între 8 și 12, cu o oră în plus față de Thomas Mann, de aici provine pesemne diferența de valoare! Mihai Ursachi - era foarte matinal, se trezea pe la ora a 3-a a dimineții, dar nu se ridica din pat pînă la 5, visa cai verzi pe pereți; lucra între 8: 35 și 9. La 9 primea musafiri și apoi ieșea prin oraș să discute cu enoriașii din parohie. G. Călinescu - se culca la 8 seara, dormea neîntors pînă la ora 5, după care adăuga un capitol nou la Enigma Otiliei și un altul (despre E. Lovinescu) în Istoria literaturii române... A scris Enigma Otiliei în Iași, locuia în fundacul Ionescu la numărul 4.

5 trăiri din adîncul cel mai intim al eseiștilor: umilința, seninătatea, bucuria la succesele confraților, agerimea, pasiunea adevărului, sacrificiul. 
          Alte însemnări despre scriitori
 

P. S. În imagine: Scribe - Museo della Cattedrale (Modena). Source: .

���I never read a book I must review; it prejudices you so��� (Oscar Wilde)

Rareori se ��nt��mpl�� s�� d��m peste o carte despre care nu ��tim absolut nimic. Mi s-a ��nt��mplat foarte rar acest eveniment ��i numai ��n adolescen����, c��nd mijloacele de a m�� informa erau strict limitate la revistele culturale ��i la prietenii mai ��tiutori.

Uneori citim at��t de multe recenzii, comentarii, articole, studii academice cu privire la o povestire, la un roman, la o carte ��nc��t num��rul paginilor citite ��ntrece cu mult num��rul paginilor c��r��ii ��n cauz��. ��n definitiv, nici nu mai avem nevoie s-o citim. ��tim deja am��nunte pe care dac�� am fi citit cartea le-am fi ignorant cu des��v��r��ire. Criticii ne-au atras aten��ia asupra lor. F��r�� ei am fi orbi.

Dac�� n-a�� fi ��nt��lnit acest detaliu amuzant ��n cartea lui Peter Mendelsund, What We See When We Read, Vintage Books, 2014, n-a�� fi remarcat, de exemplu, c��, ��n ochii cenu��ii ai Annei Karenina, urechile so��ului se luuuuuungesc la infinit. ��n treac��t fie spus, c��nd citim nu prea vedem, ne mul��umim cu ce ne-a dat autorul. Nu ne intereseaz�� foarte tare ce culoare au ochii Annei ��i nici ce form�� ��i m��rime au urechile lui Alexei Alexandrovici Karenin. C��nd am citit pentru prima dat�� romanul lui Tolstoi, ��i chiar la o recitire recent��, n-am re��inut acest fenomen anatomic ie��it din comun. Urechile lui cresc, se despart de t��mple, vor s��-��i ia zborul ��i s�� se piard�� ��n v��zduh... 

Alte exemple de c��r��i despre care am ��tiut totul cu mult ��nainte de a face rost de ele:
William Faulkner, ���Un trandafir pentru Emily���, in Un trandafir pentru Emily ��i alte povestiri, traducere de Bogdan-Alexandru St��nescu, Bucure��ti: Editura ART, 2016, pp.7-27. ��n Breviarul sceptic, am citat c��teva glose despre aceast�� povestire paradigmatic��. Am reconstituit originalul din citate.Pierre Bayard, Comment parler des livres que l���on n���a pas lus?, Paris: ��ditions de Minuit, 2007. Am g��sit at��tea recenzii (��i ��n francez��, ��i ��n englez��, ��i ��n valah��), am parcurs at��tea comentarii pozitive ��i negative, dar mai mult pozitive, le-am studiat, deci, ��nc��t c��nd am pus m��na pe carte (��i ��n versiunea francez��, ��i ��n traducerea rom��neasc��), totul mi-era cunoscut de mult. Am str��b��tut cartea doar ca s��-i verific la am��nunte pe recenzen��i. Dar con��inutul ��l ��tiam mai bine dec��t fiecare dintre ei.Antoine Compagnon, Un ��t�� avec Montaigne, ��ditions des ��quateurs, 2014. S-a v��ndut ��n peste 100.000 de exemplare. Am prezentat-o pe blog pornind de la pasajele copioase oferite de criticii francezi. Pe Montaigne ��l buchisisem ��n facultate. N-am avut nevoie de mai mult. Criticul ��i istoricul literar Ion Negoi��escu a notat ��ntr-un articol c�� recenziile cele mai reu��ite se fac la c��r��i pe care nu le-ai citit ��nc�� ��i pe care, probabil, nu le vei citi niciodat��. Cunoa��terea c��r��ilor ����i afecteaz�� dramatic judecata de valoare. Asta a spus-o ��i Oscar Wilde mai demult, e un fapt stabilit ��tiin��ific (vezi citatul ��n englez��). Criticul literar se cuvine, deci, a-��i p��stra cu price pre�� obiectivitatea, limpezimea creierilor ��i libertatea de apreciere. A��adar, mai ��nt��i judeca��i o carte sine ira et studio ��i abia mai t��rziu, muuult mai t��rziu, dac�� ve��i g��si un r��gaz (��i) pentru fleacuri, d��rui��i-i o privire distant�� ��i distrat��...

     P��n�� una-alta, ce vedem c��nd citim o carte? Nu prea mult, iat��:

P. S. ��n imagine: Michael Sweerts (1618 - 1664) - Portrait of a Young Man (1656). Source: .

„I never read a book I must review; it prejudices you so” (Oscar Wilde)

Rareori se întîmplă să dăm peste o carte despre care nu știm absolut nimic. Mi s-a întîmplat foarte rar acest eveniment și numai în adolescență, cînd mijloacele de a mă informa erau strict limitate la revistele culturale și la prietenii mai știutori.

Uneori citim atît de multe recenzii, comentarii, articole, studii academice cu privire la o povestire, la un roman, la o carte încît numărul paginilor citite întrece cu mult numărul paginilor cărții în cauză. În definitiv, nici nu mai avem nevoie s-o citim. Știm deja amănunte pe care dacă am fi citit cartea le-am fi ignorant cu desăvîrșire. Criticii ne-au atras atenția asupra lor. Fără ei am fi orbi.

Dacă n-aș fi întîlnit acest detaliu amuzant în cartea lui Peter Mendelsund, What We See When We Read, Vintage Books, 2014, n-aș fi remarcat, de exemplu, că, în ochii cenușii ai Annei Karenina, urechile soțului se luuuuuungesc la infinit. În treacăt fie spus, cînd citim nu prea vedem, ne mulțumim cu ce ne-a dat autorul. Nu ne interesează foarte tare ce culoare au ochii Annei și nici ce formă și mărime au urechile lui Alexei Alexandrovici Karenin. Cînd am citit pentru prima dată romanul lui Tolstoi, și chiar la o recitire recentă, n-am reținut acest fenomen anatomic ieșit din comun. Urechile lui cresc, se despart de tîmple, vor să-și ia zborul și să se piardă în văzduh... 

Alte exemple de cărți despre care am știut totul cu mult înainte de a face rost de ele:
William Faulkner, „Un trandafir pentru Emily”, in Un trandafir pentru Emily și alte povestiri, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, București: Editura ART, 2016, pp.7-27. În Breviarul sceptic, am citat cîteva glose despre această povestire paradigmatică. Am reconstituit originalul din citate.Pierre Bayard, Comment parler des livres que l’on n’a pas lus?, Paris: Éditions de Minuit, 2007. Am găsit atîtea recenzii (și în franceză, și în engleză, și în valahă), am parcurs atîtea comentarii pozitive și negative, dar mai mult pozitive, le-am studiat, deci, încît cînd am pus mîna pe carte (și în versiunea franceză, și în traducerea românească), totul mi-era cunoscut de mult. Am străbătut cartea doar ca să-i verific la amănunte pe recenzenți. Dar conținutul îl știam mai bine decît fiecare dintre ei.Antoine Compagnon, Un été avec Montaigne, Éditions des Équateurs, 2014. S-a vîndut în peste 100.000 de exemplare. Am prezentat-o pe blog pornind de la pasajele copioase oferite de criticii francezi. Pe Montaigne îl buchisisem în facultate. N-am avut nevoie de mai mult. Criticul și istoricul literar Ion Negoițescu a notat într-un articol că recenziile cele mai reușite se fac la cărți pe care nu le-ai citit încă și pe care, probabil, nu le vei citi niciodată. Cunoașterea cărților îți afectează dramatic judecata de valoare. Asta a spus-o și Oscar Wilde mai demult, e un fapt stabilit științific (vezi citatul în engleză). Criticul literar se cuvine, deci, a-și păstra cu price preț obiectivitatea, limpezimea creierilor și libertatea de apreciere. Așadar, mai întîi judecați o carte sine ira et studio și abia mai tîrziu, muuult mai tîrziu, dacă veți găsi un răgaz (și) pentru fleacuri, dăruiți-i o privire distantă și distrată...

     Pînă una-alta, ce vedem cînd citim o carte? Nu prea mult, iată:

P. S. În imagine: Michael Sweerts (1618 - 1664) - Portrait of a Young Man (1656). Source: .

„I never read a book I must review; it prejudices you so” (Oscar Wilde)

Rareori se întîmplă să dăm peste o carte despre care nu știm absolut nimic. Mi s-a întîmplat foarte rar acest eveniment și numai în adolescență, cînd mijloacele de a mă informa erau strict limitate la revistele culturale și la prietenii mai știutori.



Uneori citim atît de multe recenzii, comentarii, articole, studii academice cu privire la o povestire, la un roman, la o carte încît numărul paginilor citite întrece cu mult numărul paginilor cărții în cauză. În definitiv, nici nu mai avem nevoie s-o citim. Știm deja amănunte pe care dacă am fi citit cartea le-am fi ignorant cu desăvîrșire. Criticii ne-au atras atenția asupra lor. Fără ei am fi orbi.

Dacă n-aș fi întîlnit acest detaliu amuzant în cartea lui Peter Mendelsund, What We See When We Read, Vintage Books, 2014, n-aș fi remarcat, de exemplu, că, în ochii cenușii ai Annei Karenina, urechile soțului se luuuuuungesc la infinit. În treacăt fie spus, cînd citim nu prea vedem, ne mulțumim cu ce ne-a dat autorul. Nu ne interesează foarte tare ce culoare au ochii Annei și nici ce formă și mărime au urechile lui Alexei Alexandrovici Karenin. Cînd am citit pentru prima dată romanul lui Tolstoi, și chiar la o recitire recentă, n-am reținut acest fenomen anatomic ieșit din comun. Urechile lui cresc, se despart de tîmple, vor o existență de sine stătătoare.

Alte exemple de cărți despre care am știut totul cu mult înainte de a face rost de ele:


William Faulkner, „Un trandafir pentru Emily”, in Un trandafir pentru Emily și alte povestiri, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, București: Editura ART, 2016, pp.7-27. În Breviarul sceptic, am citat cîteva glose despre această povestire paradigmatică. Am reconstituit originalul din citate.

Pierre Bayard, Comment parler des livres que l’on n’a pas lus?, Paris: Éditions de Minuit, 2007. Am găsit atîtea recenzii (și în franceză, și în engleză, și în valahă), am parcurs atîtea comentarii pozitive și negative, dar mai mult pozitive, le-am studiat, deci, încît cînd am pus mîna pe carte (și în versiunea franceză, și în traducerea românească), totul mi-era cunoscut de mult. Am străbătut cartea doar ca să-i verific la amănunte pe recenzenți. Dar conținutul îl știam mai bine decît fiecare dintre ei.

Antoine Compagnon, Un été avec Montaigne, Éditions des Équateurs, 2014. S-a vîndut în peste 100.000 de exemplare. Am prezentat-o pe blog pornind de la pasajele copioase oferite de criticii francezi. Pe Montaigne îl buchisisem în facultate. N-am avut nevoie de mai mult. 

Criticul și istoricul literar Ion Negoițescu a notat într-un articol că recenziile cele mai reușite se fac la cărți pe care nu le-ai citit încă și pe care, probabil, nu le vei citi niciodată. Cunoașterea cărților îți afectează dramatic judecata de valoare. Asta a spus-o și Oscar Wilde mai demult, e un fapt stabilit științific (vezi citatul în engleză). Criticul literar se cuvine, deci, a-și păstra cu price preț obiectivitatea, limpezimea creierilor și libertatea de apreciere.

Așadar, mai întîi judecați o carte sine ira et studio și abia mai tîrziu, muuult mai tîrziu, dacă veți găsi un răgaz (și) pentru fleacuri, dăruiți-i o privire distantă și distrată...



P. S. În imagine: Michael Sweerts (1618 - 1664) - Portrait of a Young Man (1656). Source: .

„I never read a book I must review; it prejudices you so” (Oscar Wilde)

Rareori se întîmplă să dăm peste o carte despre care nu știm absolut nimic. Mi s-a întîmplat foarte rar acest eveniment și numai în adolescență, cînd mijloacele de a mă informa erau strict limitate la revistele culturale și la prietenii mai știutori.


Uneori citim atît de multe recenzii, comentarii, articole, studii academice cu privire la o povestire, la un roman, la o carte încît numărul paginilor citite întrece cu mult numărul paginilor cărții în cauză. În definitiv, nici nu mai avem nevoie s-o citim. Știm deja amănunte pe care dacă am fi citit cartea le-am fi ignorant cu desăvîrșire. Criticii ne-au atras atenția asupra lor. Fără ei am fi orbi.

Dacă n-aș fi întîlnit acest detaliu amuzant în cartea lui Peter Mendelsund, What We See When We Read, Vintage Books, 2014, n-aș fi remarcat, de exemplu, că, în ochii cenușii ai Annei Karenina, urechile soțului se luuuuuungesc la infinit. În treacăt fie spus, cînd citim nu prea vedem, ne mulțumim cu ce ne-a dat autorul. Nu ne interesează foarte tare ce culoare au ochii Annei și nici ce formă și mărime au urechile lui Alexei Alexandrovici Karenin. Cînd am citit pentru prima dată romanul lui Tolstoi, și chiar la o recitire recentă, n-am reținut acest fenomen anatomic ieșit din comun. Urechile lui cresc, se despart de tîmple, vor o existență de sine stătătoare.

Alte exemple de cărți despre care am știut totul cu mult înainte de a face rost de ele:


William Faulkner, „Un trandafir pentru Emily”, in Un trandafir pentru Emily și alte povestiri, traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu, București: Editura ART, 2016, pp.7-27. În Breviarul sceptic, am citat cîteva glose despre această povestire paradigmatică. Am reconstituit originalul din citate.

Pierre Bayard, Comment parler des livres que l’on n’a pas lus?, Paris: Éditions de Minuit, 2007. Am găsit atîtea recenzii (și în franceză, și în engleză, și în valahă), am parcurs atîtea comentarii pozitive și negative, dar mai mult pozitive, le-am studiat, deci, încît cînd am pus mîna pe carte (și în versiunea franceză și în traducere română), totul mi-era cunoscut de mult. Am străbătut cartea doar ca să-i verific pe recenzenți. Dar conținutul îl știam mai bine decît fiecare dintre ei.

Antoine Compagnon, Un été avec Montaigne, Éditions des Équateurs, 2014. S-a vîndut în peste 100.000 de exemplare. Am prezentat-o pe blog pornind de la pasajele copioase oferite de criticii francezi. Pe Montaigne îl buchisisem în facultate. N-am avut nevoie de mai mult. 

Criticul și istoricul literar Ion Negoițescu a notat într-un articol că recenziile cele mai reușite se fac la cărți pe care nu le-ai citit încă și pe care, probabil, nu le vei citi niciodată. Cunoașterea cărților îți afectează dramatic judecata de valoare. Asta a spus-o și Oscar Wilde mai demult, e un fapt stabilit științific. Criticul literar se cuvine a-și păstra cu price preț obiectivitatea, limpezimea privirii și libertatea de apreciere. Așadar, mai întîi judecați o carte și abia mai tîrziu, dacă veți găsi un răgaz (și) pentru fleacuri, dăruiți-i o privire distrată...

P. S. În imagine: Michael Sweerts (1618 - 1664) - Portrait of a Young Man (1656). Source: .

��n seara asta, s��nt trist. De obicei, s��nt vesel ��i bine dispus, doar m�� ��ti��i. Dar fix ��n seara asta, nu. Suspin, nu-mi g��sesc locul. M�� ��ndoiesc c�� a��i dori s�� afla��i de ce s��nt trist. Ave��i alte chestii pe suflet, dureri, suferin��e, presim��iri negre, ocluzii intestinale, nu vreau s�� v�� ��mpov��rez cu nimicuri. Dar parc�� tot v-a�� spune.

Triste��ea m-a cuprins, fire��te, de la c��r��i ��i lecturi. Ieri, am mai cump��rat 5 c��r��i noi, alte 5 c��r��i noi, pe l��ng�� alte 5 c��r��i noi, pe l��ng�� alte 5 c��r��i noi. ��ti��i ce defect au? ��nc�� nu le-am citit. ��i asta m�� roade. L��ng�� patul meu s-a adunat un morman fioros de c��r��i. Nu conteaz�� c��t am dat pe ele, s��nt putred de bogat, tr��iesc din scris ��i scrisul e, negre��it, o meserie foarte b��noas��, conteaz�� c�� ��n ���viitorul ce va s�� vin����� (nimeni nu-l poate opri, nu avem norocul s�� tr��im ��n nunc stans, ��ntr-un ve��nic ���acum���) va trebui s��-mi fac timp ��i s�� le parcurg din doasc�� ��n doasc��. 

Dac�� ��ncep un volum, eu, unul, nu m�� las ��i-l duc p��n�� la cap��t, oric��t de lamentabil ��i banal ar fi. Nu s��nt, deci, ca savan��ii care citesc doar primele 15 de pagini (sau nici at��t), ����i fac o idee ferm�� (���Cartea asta e o porc��rie!���) ��i renun���� cu sufletul ��mp��cat: ���Alta la r��nd, cu asta m-am dumirit definitiv���. ��ntr-o epistol�� cunoscut��: Plinius cel T��n��r a spus c�� oric��t de proast�� ar fi o carte tot ����i ofer�� ceva: un g��nd inedit, aruncat din ��nt��mplare (hazardul e mereu inventiv), o propozi��ie profund��, un epitet nea��teptat ag����at de un substantiv etc. Parc�� nu-mi vine s-o arunc...

��n , am elogiat obiceiul de a citi ��i judeca sine ira et studio c��r��ile recente. Vei ��ncerca, poate, o pl��cere nou��, vei tr��i un ���frison nou���, vei tr��i... Nu s��nt ��n stare s��-mi aleg doar 5 c��r��i, 5 clasici - ca William Hazlitt - ��i s�� m�� rezum la ei/ele. ��i tocmai de aici a pornit triste��ea mea. Uneori, a�� dori s�� ignor apari��iile recente, s�� m�� retrag ��ntr-o odaie, s�� nu-mi mai pese de lume, de cursuri ��i seminare, de nimeni, ��i s�� recitesc numai pe alese, dup�� voie ��i plac. Mi-am f��cut o list�� de pl��ceri verificate, un canon personal:
Lev Nikolaevici Tolstoi, R��zboi ��i pace, traducere de Ion Frunzetti & Nicolae Parocescu, Bucure��ti: Editura Cartea Rom��neasc��, 2018, 1432p. Prozatorul a lucrat la R��zboi ��i pace timp de 6 ani, din 1863 p��n�� ��n 1869. L-a revizuit (sintagme, structur��) pentru o edi��ie definitiv�� ��n 1873. Cunosc ��n��elep��i care au citit romanul lui Tolstoi de cel pu��in 12 ori, nu-i numesc pentru c�� mi se face fric��, isprava lor m�� bag�� ��n nevroz��. G. Ibr��ileanu ����i lua un concediu de 14 zile de la Facultate ��i nu mai ie��ea din cas��, citea de pl��cere.Lewis Carroll, Alice ��n ��ara Minunilor, traducere de Antoaneta Ralian & Ioana Ieronim, Bucure��ti: Humanitas, 2016, 140p. Nu e mult de citit. E cartea preferat�� a lui Alberto Manguel, a citit-o de 30 de ori. ��ntr-o lucrare de-a lui i-a urmat structura, o poate recita pe de rost la orice or�� din zi ��i din noapte. A studiat-o minu��ios, a��a cum ne cerea Mihai Ursachi s�� ��nv������m lec��iile la German��: ���dumnezeie��te���.Philip Roth, Teatrul lui Sabbath, traducere de Iulia Gorzo, Ia��i: Polirom, 2013, 518p. Am r��sfoit-o chiar acum, am recitit pasajele subliniate cu ro��u - ���Oare via��a de apoi chiar i se potrivea? Avea ��ndoieli serioase...��� (p.499) -, am r��s, am parcurs dialogul dintre Sabbath ��i Drenka ��n spital, am s��rit de la o pagin�� la alta, mi-am amintit imensul regret al lui Mickey Sabbath: nu f��cuse, s��racul, ���nimic pentru Israel��� (p.228) ��i era foarte vinovat... Dar asta nu ��nseamn�� c��tu��i de pu��in a reciti o carte. Trebuie s�� ��ncepi cu ��nceputul ��i s�� nu te opre��ti p��n�� la sf��r��it, iar c��nd ai ajuns la sf��r��it, s�� o iei de la ��nceput*.Roberto Bola��o, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, Bucure��ti: Editura Univers, 2016, 3 vol., 1104p. Nici nu ��ndr��znesc s�� v�� spun c�� o astfel de carte se cuvine citit�� m��car de 5 ori. ��i pentru o fraz�� ca asta: 

���Acum ��tiam c�� a scrie este inutil. Sau c�� merit�� efortul doar dac�� e��ti dispus s�� scrii o capodoper��. Cea mai mare parte a scriitorilor gre��esc sau se joac��. Poate c�� a gre��i ��i a se juca e acela��i lucru, cele dou�� fe��e ale aceleia��i monede. ��n realitate, niciodat�� nu ��ncet��m s�� fim copii, copii monstruo��i plini de bube, ��i de varice, ��i de tumori, ��i de pete pe piele, dar copii p��n�� la urm��, adic�� niciodat�� nu ��ncet��m s�� ne ag������m de via���� pentru c�� s��ntem via����. S-ar putea spune c�� s��ntem teatru, s��ntem muzic��. De asemenea, s��nt pu��ini scriitorii care renun����. Ne juc��m de-a credin��a c�� s��ntem nemuritori. Gre��im c��nd judec��m propriile noastre opere ��i c��nd judec��m ��ntotdeauna inexact operele celorlal��i. Ne vedem la decernarea Premiului Nobel, spun scriitorii, ca ��i cum ar spune: ne vedem ��n iad���.

Howard Jacobson, Chestiunea Finkler, traducere de Carmen-Iulia Bourceanu, Bucure��ti: RAO, 2011, 347p. De ce? Parce que, vorba lui Charles Dantzig. ��i pentru c�� am ��nceput-o acum dou�� s��pt��m��ni ��i ��nc�� n-am terminat-o...A��adar, cum e mai bine s�� recite��ti o carte? Nu-mi dau seama. Probabil ��n ��ntregime. Un prieten mi-a trimis c��ndva un fragment din nepre��uitul Lewis Carroll. Con��ine un principiu sf��nt, irefutabil, regal. C��nd te-ai hot��r��t s�� recite��ti Alice ��n ��ara Minunilor (sau alt volum comparabil), ��ncepe cu prima pagin��, alt chip nu e:

���The White Rabbit put on his spectacles:
- Where shall I begin, please your Majesty? he asked.
- Begin at the beginning, the King said gravely, and go on till you come to the end: then stop���.

          Alte recomand��ri de lectur��:



P. S. Pliny���s Letters, Book 3, Epistle 3, 5, 10: ���Nullum esse librum tam malum ut non ex aliqua parte prodesset���. Nici o carte nu e at��t de proast�� ��nc��t s�� nu g��se��ti chiar nimic de folos ��n ea.

P. P. S. ��n imagine: Franz Reichardt (1825���1887), Pater Prior in der Klosterbibliothek (1887). Source: .

În seara asta, sînt trist. De obicei, sînt vesel și bine dispus, doar mă știți. Dar fix în seara asta, nu. Suspin, nu-mi găsesc locul. Mă îndoiesc că ați dori să aflați de ce sînt trist. Aveți alte chestii pe suflet, dureri, suferințe, presimțiri negre, ocluzii intestinale, nu vreau să vă împovărez cu nimicuri. Dar parcă tot v-aș spune.

Tristețea m-a cuprins, firește, de la cărți și lecturi. Ieri, am mai cumpărat 5 cărți noi, alte 5 cărți noi, pe lîngă alte 5 cărți noi, pe lîngă alte 5 cărți noi. Știți ce defect au? Încă nu le-am citit. Și asta mă roade. Lîngă patul meu s-a adunat un morman fioros de cărți. Nu contează cît am dat pe ele, sînt putred de bogat, trăiesc din scris și scrisul e, negreșit, o meserie foarte bănoasă, contează că în „viitorul ce va să vină” (nimeni nu-l poate opri, nu avem norocul să trăim în nunc stans, într-un veșnic „acum”) va trebui să-mi fac timp și să le parcurg din doască în doască. 

Dacă încep un volum, eu, unul, nu mă las și-l duc pînă la capăt, oricît de lamentabil și banal ar fi. Nu sînt, deci, ca savanții care citesc doar primele 15 de pagini (sau nici atît), își fac o idee fermă („Cartea asta e o porcărie!”) și renunță cu sufletul împăcat: „Alta la rînd, cu asta m-am dumirit definitiv”. Într-o epistolă cunoscută: Plinius cel Tînăr a spus că oricît de proastă ar fi o carte tot își oferă ceva: un gînd inedit, aruncat din întîmplare (hazardul e mereu inventiv), o propoziție profundă, un epitet neașteptat agățat de un substantiv etc. Parcă nu-mi vine s-o arunc...

În , am elogiat obiceiul de a citi și judeca sine ira et studio cărțile recente. Vei încerca, poate, o plăcere nouă, vei trăi un „frison nou”, vei trăi... Nu sînt în stare să-mi aleg doar 5 cărți, 5 clasici - ca William Hazlitt - și să mă rezum la ei/ele. Și tocmai de aici a pornit tristețea mea. Uneori, aș dori să ignor aparițiile recente, să mă retrag într-o odaie, să nu-mi mai pese de lume, de cursuri și seminare, de nimeni, și să recitesc numai pe alese, după voie și plac. Mi-am făcut o listă de plăceri verificate, un canon personal:
Lev Nikolaevici Tolstoi, Război și pace, traducere de Ion Frunzetti & Nicolae Parocescu, București: Editura Cartea Românească, 2018, 1432p. Prozatorul a lucrat la Război și pace timp de 6 ani, din 1863 pînă în 1869. L-a revizuit (sintagme, structură) pentru o ediție definitivă în 1873. Cunosc înțelepți care au citit romanul lui Tolstoi de cel puțin 12 ori, nu-i numesc pentru că mi se face frică, isprava lor mă bagă în nevroză. G. Ibrăileanu își lua un concediu de 14 zile de la Facultate și nu mai ieșea din casă, citea de plăcere.Lewis Carroll, Alice în Țara Minunilor, traducere de Antoaneta Ralian & Ioana Ieronim, București: Humanitas, 2016, 140p. Nu e mult de citit. E cartea preferată a lui Alberto Manguel, a citit-o de 30 de ori. Într-o lucrare de-a lui i-a urmat structura, o poate recita pe de rost la orice oră din zi și din noapte. A studiat-o minuțios, așa cum ne cerea Mihai Ursachi să învățăm lecțiile la Germană: „dumnezeiește”.Philip Roth, Teatrul lui Sabbath, traducere de Iulia Gorzo, Iași: Polirom, 2013, 518p. Am răsfoit-o chiar acum, am recitit pasajele subliniate cu roșu - „Oare viața de apoi chiar i se potrivea? Avea îndoieli serioase...” (p.499) -, am rîs, am parcurs dialogul dintre Sabbath și Drenka în spital, am sărit de la o pagină la alta, mi-am amintit imensul regret al lui Mickey Sabbath: nu făcuse, săracul, „nimic pentru Israel” (p.228) și era foarte vinovat... Dar asta nu înseamnă cîtuși de puțin a reciti o carte. Trebuie să începi cu începutul și să nu te oprești pînă la sfîrșit, iar cînd ai ajuns la sfîrșit, să o iei de la început*.Roberto Bolaño, 2666, traducere de Eugenia Alexe Munteanu, București: Editura Univers, 2016, 3 vol., 1104p. Nici nu îndrăznesc să vă spun că o astfel de carte se cuvine citită măcar de 5 ori. Și pentru o frază ca asta: 

„Acum știam că a scrie este inutil. Sau că merită efortul doar dacă ești dispus să scrii o capodoperă. Cea mai mare parte a scriitorilor greșesc sau se joacă. Poate că a greși și a se juca e același lucru, cele două fețe ale aceleiași monede. În realitate, niciodată nu încetăm să fim copii, copii monstruoși plini de bube, și de varice, și de tumori, și de pete pe piele, dar copii pînă la urmă, adică niciodată nu încetăm să ne agățăm de viață pentru că sîntem viață. S-ar putea spune că sîntem teatru, sîntem muzică. De asemenea, sînt puțini scriitorii care renunță. Ne jucăm de-a credința că sîntem nemuritori. Greșim cînd judecăm propriile noastre opere și cînd judecăm întotdeauna inexact operele celorlalți. Ne vedem la decernarea Premiului Nobel, spun scriitorii, ca și cum ar spune: ne vedem în iad”.

Howard Jacobson, Chestiunea Finkler, traducere de Carmen-Iulia Bourceanu, București: RAO, 2011, 347p. De ce? Parce que, vorba lui Charles Dantzig. Și pentru că am început-o acum două săptămîni și încă n-am terminat-o...Așadar, cum e mai bine să recitești o carte? Nu-mi dau seama. Probabil în întregime. Un prieten mi-a trimis cîndva un fragment din neprețuitul Lewis Carroll. Conține un principiu sfînt, irefutabil, regal. Cînd te-ai hotărît să recitești Alice în Țara Minunilor (sau alt volum comparabil), începe cu prima pagină, alt chip nu e:

„The White Rabbit put on his spectacles:
- Where shall I begin, please your Majesty? he asked.
- Begin at the beginning, the King said gravely, and go on till you come to the end: then stop”.

          Alte recomandări de lectură:



P. S. Pliny’s Letters, Book 3, Epistle 3, 5, 10: „Nullum esse librum tam malum ut non ex aliqua parte prodesset”. Nici o carte nu e atît de proastă încît să nu găsești chiar nimic de folos în ea.

P. P. S. În imagine: Franz Reichardt (1825–1887), Pater Prior in der Klosterbibliothek (1887). Source: .