Valeriu's Updates en-US Fri, 04 Jul 2025 11:52:33 -0700 60 Valeriu's Updates 144 41 /images/layout/goodreads_logo_144.jpg Review7563590567 Fri, 04 Jul 2025 11:52:33 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Borges - o viata']]> /review/show/7563590567 Borges - o viata by Edwin Williamson Valeriu gave 4 stars to Borges - o viata (Paperback) by Edwin Williamson
]]> Rating874105636 Fri, 04 Jul 2025 09:08:47 -0700 <![CDATA[Valeriu Gherghel liked a review]]> /
Valeriu Gherghel liked Alina's review of Un secol de ceață:
Un secol de ceață by Matei Vişniec
]]> Review6758804971 Fri, 04 Jul 2025 06:54:38 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Chemarea cucului']]> /review/show/6758804971 Chemarea cucului by Robert Galbraith Valeriu gave 3 stars to Chemarea cucului (Cormoran Strike, #1) by Robert Galbraith
De obicei, în cuplurile de detectivi, unul (F) e cu mintea și intuiția, iar celălalt (M) cu pumnul și ciomagul, așadar, calitățile celor doi se suplinesc. Dar în Chemarea cucului, unul (Strike) e cu mintea (cu pumnul mai puțin, fiindcă are dificultăți să stea în picioare), iar celălalt (Robin Ellacott) cu exclamațiile laudative la adresa celui dintîi. Și cu unele frustrări complet întemeiate.

În fond, Cormoran Strike e un detectiv începător (chiar dacă a lucrat în Poliția Militară), nu are nici bani și nici clienți, iar angajarea lui Robin ca secretară (pentru un salariu de mizerie) e perfect gratuită. De altfel, e ușor de remarcat, pe tot parcursul acțiunii, Strike e mai preocupat să scape de Robin, decît s-o inițieze în arcanele meseriei. Pînă la urmă, în acest prim roman (dintr-o serie tot mai voluminoasă: ultimele romane trec de mia de pagini), Robin apucă să facă doar o cafea (fără să aibă ibric, cești și nici cafea), îl ajută pe un Strike beat criță să ajungă „acasă” (Strike nefiind, totuși, un emul al lui Harry Hole) și, în fine, își pierde vremea pe Google pentru a afla dacă John Bristow (primul client al detectivului) spune sau nu adevărul. Robin are și mari calități de actriță, dar evenimentele (și neîncrederea șefului) nu-i dau prilejul să se afirme. Prezența ei pasivă dă romanului un aer tradițional, vetust. Personajele lui Galbraith par scoase din romanele Agathei Christie și, peste tot, amprenta Christie e puternică. Pînă și monologul acuzator din final (cu care Strike îl strivește pe asasin) seamănă cu judecățile care încheie anchetele lui Hercule Poirot. În plus, e imposibil de înțeles de ce un asasin (oricît de bolnav la cap) ar merge la un detectiv și i-ar cere să refacă o anchetă (cea a poliției) din care tocmai a ieșit imaculat. Robert Galbraith nu explică în chip mulțumitor acest act de o absurditate stridentă. Adică asasinul ține morțiș să fie prins. Nu e împotriva oricărei logici?

Și încă ceva. Dacă un anonim binevoitor n-ar fi semnalat presei că Robert Galbraith este, în realitate, pseudonimul lui J.K. Rowling, din Chemarea cucului s-ar fi vîndut cel mult 2000-3000 de exemplare. După acest anunț, vînzările au crescut binișor fără să ajungă, totuși, la cifrele exorbitante ale seriei Harry Potter...

E vizibilă pretutindeni grija lui Rowling de a scrie „literar”. Cîteva fraze și sintagme care mi-au plăcut:
- În cartierul Mayfair, locuiesc „văduve înstărite, descompunîndu-se lent în mijlocul colecţiilor lor de artă = wealthy spinsters, slowly decaying amidst their art collections”. Să notăm, în treacăt, că termenul „spinster” nu înseamnă văduvă, ci fată bătrînă.
- O crîșmă are „tavanul de culoarea făinii de manioc = a tapioca-colored ceiling”.
- „o cameră încîntătoare cu pereţi de culoarea primulei = a charming room with primrose walls”.
(25.08.24, d). ]]> Review7708710498 Fri, 04 Jul 2025 05:15:04 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Carte de poeme']]> /review/show/7708710498 Carte de poeme by Federico García Lorca Valeriu gave 4 stars to Carte de poeme (Paperback) by Federico García Lorca
]]> Review7708666686 Fri, 04 Jul 2025 04:45:41 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Federico Garcia Lorca: rapsodul']]> /review/show/7708666686 Federico Garcia Lorca by Ovidiu Drimba Valeriu gave 4 stars to Federico Garcia Lorca: rapsodul (Paperback) by Ovidiu Drimba
]]> Review7707131172 Thu, 03 Jul 2025 13:13:38 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Dincolo de Liman']]> /review/show/7707131172 Dincolo de Liman by Bernard Knight Valeriu gave 1 star to Dincolo de Liman (Crowner John Mystery #1) by Bernard Knight
Și când te gândești că sunt unii indivizi perverși, care citesc astfel de compuneri deșirate și mai zic că le și plac. Nu pot decât să le plâng de milă și să-i compătimesc. Sunt vrednici de duioșia noastră și, în același timp, de oprobiul nostru. Oprobiu se scrie ca repercusiune. Așadar, cu un ochi plângem și cu celălalt clipim foarte des.

Când sunt atâtea capodopere în librării, în cuprinsul bibliotecilor, dar și în anticariatele din Lăpușneanu, când n-ai apucat să recitești Ulysses sau Procesul, și nici Critica rațiunii pure, când viața e mai subțire ca firul de ață și nu prea mai ai mult de trăit (oricum nu poți trece suta de ani cu mintea întreagă), e o adevărată blasfemie să străbați cu note și meditații o astfel de confecție literară, care ar vrea să fie (dar nu e) un roman istoric, care ar vrea să fie (dar nu e) un thriller tăios. A citi o astfel de carte înseamnă a avea un sistem nervos vegetativ de oțel. Nu mai pun la socoteală răbdarea, perseverența, plus toleranța la frustrare.

Și totuși... Am citit acest roman mai mult decât precar. Nu mă laud, dar nici nu-mi pun cenușă în cap. Nu știu bine de ce l-am citit (și dacă eu însumi nu știu, atunci nimeni nu știe), probabil că treceam printr-o stare de confuzie mintală, poate mă prăbușisem într-o inconștiență numinoasă. Oricum, l-am citit și gata. N-are rost să strigați la mine, să huiduiți ori să mă bateți cu pietre. În casa mea, fac ce vreau, pentru motivul că, pur și simplu, în casa mea, vreau ce fac. Cu asta pun punct introducerii, nu insistați.

Nu pot rezuma această compunere, because of spoilers. N-am să vă spun, deci, nici ce-i cu acest „crowner” John de Wolfe (e și Sir), reprezentant omnipotent al regelui Richard Inimă-de-Leu, care nu prea sperie pe nimeni, în nici un caz pe cuviosul „reeve” al cătunului Widecombe, numit Ralph. Numitul Ralph are fața acoperită de acnee, femeia lui e o excelentă bucătăreasă, face fierturi minunate și, la 30 de ani, e știrbă. Și Ralph are un singur dinte în față. În secolul cruciadelor, problema stomatologică nu fusese încă rezolvată. Ralph l-a chemat pe Sir John. E nevoie de cineva priceput în anchete complicate, un viteaz decis să prindă vinovatul de urechi și să-l ducă în fața Legii. Sătenii au descoperit un cadavru prăbușit în râu, l-au târât cu nepăsare și l-au depus într-un șopron. Restul nu i-a interesat, a fi cadavru nu constituia pentru nimeni o surpriză. Pe vremea aceea, era mai bizar să fii viu decât mort... Printr-un efort herculean de gândire, Sir John Wolfe (și ajutoarele sale) pun mâna pe sinistrul ucigaș. Și îi fac felul.

Mă întorc de unde am plecat: nu vă recomand să faceți ca mine, rămâneți la Kant... (3.07.25, j). ]]> Review6966604157 Wed, 02 Jul 2025 11:56:36 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Un cititor în pădurea din oglindă']]> /review/show/6966604157 Un cititor în pădurea din oglindă by Alberto Manguel Valeriu gave 3 stars to Un cititor în pădurea din oglindă (Paperback) by Alberto Manguel
O serie de eseuri interesante prin anecdotică, expozitive și lipsite de orice veleitate dialectică. Manguel nu argumentează nici pro, nici contra. În asta se deosebește radical de Borges care nu scria despre un subiect, dacă acest subiect nu era (și) prilejul unei discuții. Și unde dialectică nu e, nici eseu nu (prea) e.

Cartea ar trebui să fie o meditație despre cuvinte și texte, despre numirea lucrurilor, despre folosul cărților (aici s-au ascuns numele), dar e mai degrabă un amestec din orice. În „Contabilul orb”, de exemplu, autorul pornește de la un eseu neîncheiat al lui Northrop Frye și vorbește dezlânat despre război, liste contabile, Iliada și Odiseea, identitatea lui Homer, noțiunea echivocă de orbire etc. Între secțiunile eseului, legătura e foarte slabă. Măcar autorul scrie elegant. Așadar, partea cea mai prețioasă din acest volum eclectic sunt informațiile rare, greu de găsit altminteri, și anecdotele. Am ales câteva despre istoria cărții și lecturii. Poate vă interesează:

1. Chiar și după ce fusese atins de Alzheimer, Ralph Waldo Emerson citea cu plăcere, nu-și pierduse bucuria cititului. În fiecare dimineață, se așeza la birou și deschidea curios o carte. Ritualul lecturii îi intrase în sânge.

2. Una dintre muzele lui Borges se numea: Beatriz Bibiloni Webster de Bullrich. Borges i-a scris două poeme în engleză. Alta se numea Pippina Diehl de Moreno Hueyo. Dar marea iubire a vieții sale a fost, neîndoielnic, Norah Lange (1905-1972). Fusese fascinat de Norah și o pomenea cu orice prilej. Sigur, când nu era de față Maria Kodama...

3. În data de 25 august 1934, Borges a încercat să se sinucidă. A regretat o viață întreagă că n-a reușit, dar nu a repetat experiența...

4. Eseistul și moralistul francez Joseph Joubert (1754 - 1824), prieten cu D'Alembert, Diderot și Chateaubriand, nu păstra dintr-o carte decât pasajele care îi plăcuseră. Rupea paginile inutile, desfăcea cărțile și acoperea cu tuș restul. A practicat cenzura pe biblioteca-i proprie. În plus, biblioteca nu ocupa prea mult spațiu. Dacă ar fi fost mai exigent (din păcate, n-a fost), ar fi păstrat o singură pagină. Oricum, păstra numai ceea ce fusese pe gustul său.

5. De fiecare dată când primea în audiență profesori greci, împăratul Tiberius îi întreba: „Ce anume cântau sirenele?”. Informația ne-a transmis-o Suetonius. Abia Sir Thomas Browne a cutezat să afirme că o astfel de întrebare e insolubilă, chiar dacă putea primi o mulțime de răspunsuri ipotetice. De la conjectură la certitudine nu e decât un pas. Dar acel pas trebuie să acopere un spațiu infinit. În treacăt fie spus, Thomas Browne s-a gândit cu oarece voluptate la un posibil incendiu al bibliotecii Vaticanului.

6. Limba engleză nu dispune de un vocabular erotic. În poemele de iubire, limbajul e sau medical sau grosolan. Spaniola, germana, italiana şi portugheza au același păcat. Asta e strict părerea lui Alberto Manguel. Eu nu mă pronunț.

7. Promovarea e un obicei vechi. Walt Whitman își promova volumul Fire de iarbă „cu ajutorul unor cronici entuziaste pe care le scria chiar el”. La rândul lui, Guillaume Apollinaire și-a recenzat în termeni ditirambici cărțile. (2.07.25, miercuri).

***
Lăsând la o parte latura anecdotică a volumului, cartea lui Alberto Manguel e o făptură compozită. Autorul scrie despre orice cu egală indiferență. Faptul că fiecare eseu are un motto din Peripețiile Alisei (în oglindă, în pădure) de Lewis Carroll nu oferă nici o unitate cărții. E numai o autoamăgire, un moft. ]]> Review7702927107 Wed, 02 Jul 2025 02:08:12 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Minunea Sfântului Baudolino']]> /review/show/7702927107 Minunea Sfântului Baudolino by Umberto Eco Valeriu gave 3 stars to Minunea Sfântului Baudolino (Paperback) by Umberto Eco
În acest volum, Umberto Eco oferă sfaturi prețioase despre modul în care se pot realiza lucruri bizare. Cum ar fi: să treci vama cu un mort în spate fără să te vadă nimeni, să călătorești cu un somon și nici un pasager să nu-i simtă mirosul, să scrii urmări la romanele clasice care se termină brusc (trimite, desigur, la În căutarea timpului pierdut, Ulysses, Conștiința lui Zeno etc.), să apari și să fii inteligent la televizor, ba să mai fii și coerent, să-ți prezinți ignoranților biblioteca de 20 de mii de volume, să redactezi o listă de „remerciements” care să-i mulțumească pe toți, cum să iubești provincia Alessandria (locul de naștere al autorului) și cum să-i stimezi pe alessandrini pentru bravura în războaie și spiritul lor practic, cum și unde să așezi inteligent punctele de suspensie („azi am ieșit la plimbare cu cățelul și mi-a ieșit în cale o... pisică”). Nu mai e nevoie să spun, dar punctele de suspensie anunță faptul că tocmai ați făcut o... glumă plină de subtilitate, de istețime. Nimeni nu s-ar fi gândit la o... pisică, cei mai mulți s-ar fi gândit, bineînțeles, la un... elefant alb.

Cele câteva zeci de articole (unele foarte scurte, cât o rețetă de prăjituri scoțiene, cel mai lung, pp.163-175, fiind, desigur, „Minunea sfântului Baudolino”) sunt scrise cu inteligență, umor și, mai cu seamă, autoironie. Cele mai multe sunt fantezii literare, exerciții pregătitoare pentru romanele de mai târziu. (2.07.25, miercuri) ]]> Review7641457518 Tue, 01 Jul 2025 13:55:47 -0700 <![CDATA[Valeriu added 'Templierii']]> /review/show/7641457518 Templierii by Dan Jones Valeriu gave 3 stars to Templierii (Paperback) by Dan Jones
Cam toată lumea știe ce-a fost cu templierii. Măcar din numeroasele romane istorice dedicate acestui subiect. Care au impus o legendă. Care ca orice legendă e compusă îndeosebi din falsuri. Primul fals e acela al bogăției nemăsurate a Ordinului. Al doilea e legat de pretinsa teologie „nouă” a templierilor, o uriașă erezie. Templierii au mai avut și un „mare secret”. Pe care l-au ascuns sub șapte peceți. Firește, nu mai este nevoie s-o spun, totul e rodul închipuirii.

În prezentarea cărții, editorii spun că volumul lui Dan Jones prezintă „adevărata istorie” a ordinului religios. Și ăsta este un fals. În istoriografie nu circulă o poveste greșită, o minciună construită de istorici veroși. Fals! Și nu Dan Jones e cel mai în măsură se reconstituie adevărul. Dan Jones e un „vulgarizator”, adică un om pasionat de istorie și care vrea să câștige un ban cinstit. Scrie bine, limpede, invocă o bibliografie bogată. Transformă istoria în poveste. Mărturisește din capul locului că e interesat, înainte de toate, de caracterul narativ-istoric al evenimentelor în care au fost implicați cavalerii Templului. Pentru Dan Jones istoria e narațiune, nu problemă. Autorul nu (se) întreabă nimic, nu soluționează nimic, nici măcar pricinile care l-au împins pe urâtul rege Filip al IV-lea cel Frumos (avea capul rotund și mare ca un lighean) să-i persecute pe templieri și să-l ardă pe rug (în dimineața zilei de 18 martie 1314) pe Marele Maestru, Jacques de Molay, alături de alți bătrâni la fel de nevinovați. Scopul acestui sacrilegiu era de mult (și pentru toți) limpede: confiscarea averilor ordinului. Ce-i drept, majoritatea proprietăților Templului se găseau în Spania, dar asta nu mai contează...

Pentru a fi plastic, Dan Jones se folosește de cronicarii timpului. Numesc câțiva: pelerinul englez Saewulf (a vizitat Locurile Sfinte în vara lui 1102 și a lăsat o cronică a călătoriei sale), Walter Map, necruțătorul cronicar al curții engleze, Otto de Freising, Guillaume de Tyr, Theoderic, cel care a vizitat Țara Sfântă între 1169 și 1174, și care afirma despre sine că e atât de umil încât până și „rahatul călugărilor” e mai presus și mai folositor decât el. Autorul însuși îi menționează pe cronicarii pe care i-a urmărit îndeaproape: „Cei patru scriitori pe care ne bazăm pentru anecdote și dovezi ale rădăcinilor templierilor sunt Guillaume de Tyr (care a scris la începutul anilor 1180), Mihail Sirianul (1190), Walter Map (între 1181 și 1193) și o însemnare din istorisirea lui Ernoul / Bernard Trezorierul (1232)”. Mai sunt și alții. Asta colorează narațiunea și o fac ușor de străbătut.
(1.07.25, marți). va urma... ]]>